Iar o să fie vreo trei zile în care o să se spună că e criză şi că începe şcoala. Se va face o adunare din aia şmecheră. Un ghiozdan + un creion + un caiet = o sumă incredibilă. Ca şi cum nimeni nu ar şti că rechizitele sînt scumpe. Posibil să fie şi un BREAKING NEWS aruncat pe ecran cu faptul că începe şcoala în septembrie! Apoi vom fi şocaţi că începe nebunia locurilor din cămine.  Şi aşa a mai trecut o lună de ştiri.

Mai tot timpul dă numai peste reclame cu acelaşi topic. Sau sînt foarte multe astfel de spoturi…sau telecomanda mea are probleme şi vrea să fie tratată.  Cuvintele cheie: probleme digestive. :) Îmi fac griji pentru ea. Deja i-am schimbat bateriile. Reclamele persistă. După cum spunea o doamnă care trece pe stradă azi: „Eu ţin multe în mine. Nu îmi place să mă exteriorizez” Probabil sînt mulţi ca ea.

Mi-e simpatic Putin

2 Sep
2010

Cică omul nu are telefon mobil. Foarte deştept. Dacă e adevărat. Şi eu vreau să scap de el de ceva timp.  E destul de enervant. Sună numai atunci cînd nu am nevoie de el.

Şi mai face şi nazuri. Îi cumpăr un handsfree şi nu îi place. Sună ciudat. Şi asta după ce am căutat handsfreeul vreo două zile. Nu prea mai găsesc din astea cu o singură cască. Anyway, pe lîngă faptul că îl tolerez, mai face şi nazuri.

Probabil îl voi imita şi eu pe Putin în scurt timp. O să primesc doar mesaje pe vreun pergament, ceva. :)

top